Global Business Services Philippines RO

O carieră dinamică

„JTI este ca o ceașcă de cafea — îmi alimentează energia și mă inspiră.” 

Excelența inspiră dezvoltarea. Aducem laolaltă angajați talentați și lideri cu experiență pentru a vă oferi îndrumarea și sprijinul de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta cu succes cariera.

Hazel aduce dinamism la JTI de aproape trei ani, iar parcursul ei i-a schimbat pur şi simplu viaţa. A început ca specialist Record-to-Report (R2R) în cadrul Global Business Services, apoi a devenit expert în Managementul Proiectelor și, ulterior, a ajuns pe postul de Manager al Centrului de Competență R2R. Hazel apreciază enorm cultura organizațională de la JTI, unde contribuția fiecărui individ este apreciată.  După cum spune ea: „Cel mai mult mă motivează să-i ajut pe ceilalți să reușească și să-i impulsionez.”

Simțul apartenenţei şi încrederea
Fiecare persoană are propriile abilități, personalitate și motivație unice, care ar trebui să fie celebrate. La JTI, ne respectăm această promisiune, înregistrând progrese în îmbunătățirea stării de bine a angajaților noștri, susținând o mai mare diversitate și incluziune oriunde ne desfășurăm activitatea și oferindu-le tuturor colegilor noștri șanse egale de a-și dezvolta cariera. „La JTI, sunt înconjurată de oameni amuzanți, talentați și diversificați/ diferiți și am convingerea că acești oameni fac ca parcursul meu în cadrul organizației să fie atât de special.” 

July Hazel
R2R Competency Center Manager, GBS, Philippines

Rezultatele căutării pentru "". Pagina 7 din 7, rezultate de la 151 la 170 din 170
Titlu Domeniu profesional Țară Sort descending Oraș Locație
Resetare
TERRITORY WHOLESALE REPRESENTATIVE (CALAPAN) Sales Philippines Calapan Calapan, MDR, PH, 5200
TERRITORY EXECUTION REPRESENTATIVE - FIXED TERM (MUNTINLUPA) Sales Philippines Muntinlupa Muntinlupa, 00, PH, 1781
TERRITORY EXECUTION REPRESENTATIVE - FIXED TERM (CALAPAN) Sales Philippines Calapan Calapan, 41, PH, 5200
TERRITORY SALES REPRESENTATIVE (CAUAYAN)
TERRITORY SALES REPRESENTATIVE (CAUAYAN) Sales Philippines Cauayan
Sales Philippines Cauayan Cauayan, ISA, PH, 3305
SALES DRIVER - FIXED TERM (CALAPAN)
SALES DRIVER - FIXED TERM (CALAPAN) Sales Philippines Calapan
Sales Philippines Calapan Calapan, MDR, PH, 5200
Market Planning Specialist
Market Planning Specialist Accounting & Finance Philippines Taguig City
Accounting & Finance Philippines Taguig City Taguig City, 00, PH, 1634
SALES DRIVER (CALAPAN)
SALES DRIVER (CALAPAN) Sales Philippines Calapan
Sales Philippines Calapan Calapan, 00, PH, 5200
FP&A Specialist M&S
FP&A Specialist M&S Accounting & Finance Philippines Taguig City
Accounting & Finance Philippines Taguig City Taguig City, 00, PH, 1634
TERRITORY SALES REPRESENTATIVE (TAGBILARAN)
TERRITORY SALES REPRESENTATIVE (TAGBILARAN) Sales Philippines TAGBILARAN
Sales Philippines TAGBILARAN TAGBILARAN, BOH, PH, 6300
TERRITORY EXECUTION REPRESENTATIVE (BATANGAS) Sales Philippines Batangas Batangas, BTG, PH, 4217
TERRITORY EXECUTION REPRESENTATIVE (PAGBILAO) Sales Philippines Pagbilao Pagbilao, QUE, PH, 4302
TERRITORY SALES REPRESENTATIVE (TALISAY)
TERRITORY SALES REPRESENTATIVE (TALISAY) Sales Philippines Talisay
Sales Philippines Talisay Talisay, CEB, PH, 6500
Electronic Technician
Electronic Technician Production Philippines Malvar
Production Philippines Malvar Malvar, BTG, PH, 4233
SALES DRIVER - FIXED TERM (TAGBILARAN)
SALES DRIVER - FIXED TERM (TAGBILARAN) Sales Philippines Tagbilaran
Sales Philippines Tagbilaran Tagbilaran, 07, PH, 6300
Electronic Technician- Maintenance Team
Electronic Technician- Maintenance Team Production Philippines Malvar
Production Philippines Malvar Malvar, BTG, PH, 4233
SALES DRIVER (DUMAGUETE)
SALES DRIVER (DUMAGUETE) Sales Philippines Dumaguete
Sales Philippines Dumaguete Dumaguete, 06, PH, 6200
TERRITORY EXECUTION REPRESENTATIVE (BAESA)
TERRITORY EXECUTION REPRESENTATIVE (BAESA) Sales Philippines Quezon City
Sales Philippines Quezon City Quezon City, 00, PH, 1106
PACKER MECHANIC
PACKER MECHANIC Production Philippines Malvar
Production Philippines Malvar Malvar, BTG, PH, 4233
PACKER OPERATOR
PACKER OPERATOR Production Philippines MALVAR
Production Philippines MALVAR MALVAR, BTG, PH, 4233
B&U Electrician
B&U Electrician Engineering Philippines MALVAR
Engineering Philippines MALVAR MALVAR, PH, 00000

Not found what you are looking for? Join our community and tell us a bit about yourself, and we'll keep you informed about upcoming events and opportunities that match your interests.