Global Business Services Philippines RO

O carieră dinamică

„JTI este ca o ceașcă de cafea — îmi alimentează energia și mă inspiră.” 

Excelența inspiră dezvoltarea. Aducem laolaltă angajați talentați și lideri cu experiență pentru a vă oferi îndrumarea și sprijinul de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta cu succes cariera.

Hazel aduce dinamism la JTI de aproape trei ani, iar parcursul ei i-a schimbat pur şi simplu viaţa. A început ca specialist Record-to-Report (R2R) în cadrul Global Business Services, apoi a devenit expert în Managementul Proiectelor și, ulterior, a ajuns pe postul de Manager al Centrului de Competență R2R. Hazel apreciază enorm cultura organizațională de la JTI, unde contribuția fiecărui individ este apreciată.  După cum spune ea: „Cel mai mult mă motivează să-i ajut pe ceilalți să reușească și să-i impulsionez.”

Simțul apartenenţei şi încrederea
Fiecare persoană are propriile abilități, personalitate și motivație unice, care ar trebui să fie celebrate. La JTI, ne respectăm această promisiune, înregistrând progrese în îmbunătățirea stării de bine a angajaților noștri, susținând o mai mare diversitate și incluziune oriunde ne desfășurăm activitatea și oferindu-le tuturor colegilor noștri șanse egale de a-și dezvolta cariera. „La JTI, sunt înconjurată de oameni amuzanți, talentați și diversificați/ diferiți și am convingerea că acești oameni fac ca parcursul meu în cadrul organizației să fie atât de special.” 

July Hazel
R2R Competency Center Manager, GBS, Philippines

Titlu Domeniu profesional Țară Oraș Sort ascending Locație
Resetare
EHS Engineer
EHS Engineer EHS Philippines
EHS Philippines BATANGAS, PH, 4233
Territory Execution Representative (Tuguegarao) PH, 2000
Territory Consumer Lead (Mindoro)
Territory Consumer Lead (Mindoro) Marketing Philippines
Marketing Philippines CALAMBA CITY, PH, 4027
Territory Consumer Lead (Taytay)
Territory Consumer Lead (Taytay) Marketing Philippines
Marketing Philippines MUNTINLUPA, PH, 1771
Sales Driver (Iloilo) MANDAUE, PH, 6014
Anti-illicit Trade Operations Manager External Affairs TAGUIG CITY, PH, 1634
Territory Wholesale Representative (Cauayan) PH, 2000
Data Engineer (IT Business Solutions)
Data Engineer (IT Business Solutions) Regional IT South Asia
Regional IT South Asia TAGUIG CITY, PH, 1634
Territory Development Leader (Naga, Bicol) Sales Philippines CALAMBA CITY, PH, 4027
Marketing & Sales Reporting Specialist (1 Year Contract) GBS Manila M&S Service Delivery TAGUIG CITY, PH, 1634
IWS Manager
IWS Manager IWS Philippines
IWS Philippines BATANGAS, PH, 4233
Territory Development Leader (Cavite) Sales Philippines MUNTINLUPA, PH, 1771
Territory Wholesale Representative (Valenzuela) MUNTINLUPA, PH, 1771
Marketing & Sales Reporting Specialist (Temporary)
Marketing & Sales Reporting Specialist (Temporary) GBS Manila M&S Service Delivery
GBS Manila M&S Service Delivery TAGUIG CITY, PH, 1634
Purchasing Operations Specialist - Mandarin
Purchasing Operations Specialist - Mandarin GBS Manila P2P Service Delivery
GBS Manila P2P Service Delivery TAGUIG CITY, PH, 1634
Warehouse Compliance Associate
Warehouse Compliance Associate Manufacturing Services Philippines
Manufacturing Services Philippines BATANGAS, PH, 4233
Territory Development Leader (Pagbilao, Quezon) Sales Philippines CALAMBA CITY, PH, 4027
M&S Reporting Specialist (Temporary - 6 months)
M&S Reporting Specialist (Temporary - 6 months) GBS Manila M&S Service Delivery
GBS Manila M&S Service Delivery TAGUIG CITY, PH, 1634
Territory Sales Representative (Sto. Tomas, Batangas) CALAMBA CITY, PH, 4027
Record to Report Specialist (Temporary)
Record to Report Specialist (Temporary) GBS Manila O2C Service Delivery
GBS Manila O2C Service Delivery TAGUIG CITY, PH, 1634
Sales Driver (Dumaguete) MANDAUE, PH, 6014
Territory Sales Representative (Laguna) CALAMBA CITY, PH, 4027
Territory Execution Representative (Laguna) CALAMBA CITY, PH, 4027
Sales Driver (Laguna) CALAMBA CITY, PH, 4027
Territory Sales Representative (Valenzuela) MUNTINLUPA, PH, 1771

Not found what you are looking for? Join our community and tell us a bit about yourself, and we'll keep you informed about upcoming events and opportunities that match your interests.