Global Business Services Philippines RO

O carieră dinamică

„JTI este ca o ceașcă de cafea — îmi alimentează energia și mă inspiră.” 

Excelența inspiră dezvoltarea. Aducem laolaltă angajați talentați și lideri cu experiență pentru a vă oferi îndrumarea și sprijinul de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta cu succes cariera.

Hazel aduce dinamism la JTI de aproape trei ani, iar parcursul ei i-a schimbat pur şi simplu viaţa. A început ca specialist Record-to-Report (R2R) în cadrul Global Business Services, apoi a devenit expert în Managementul Proiectelor și, ulterior, a ajuns pe postul de Manager al Centrului de Competență R2R. Hazel apreciază enorm cultura organizațională de la JTI, unde contribuția fiecărui individ este apreciată.  După cum spune ea: „Cel mai mult mă motivează să-i ajut pe ceilalți să reușească și să-i impulsionez.”

Simțul apartenenţei şi încrederea
Fiecare persoană are propriile abilități, personalitate și motivație unice, care ar trebui să fie celebrate. La JTI, ne respectăm această promisiune, înregistrând progrese în îmbunătățirea stării de bine a angajaților noștri, susținând o mai mare diversitate și incluziune oriunde ne desfășurăm activitatea și oferindu-le tuturor colegilor noștri șanse egale de a-și dezvolta cariera. „La JTI, sunt înconjurată de oameni amuzanți, talentați și diversificați/ diferiți și am convingerea că acești oameni fac ca parcursul meu în cadrul organizației să fie atât de special.” 

July Hazel
R2R Competency Center Manager, GBS, Philippines

Rezultatele căutării pentru "". Pagina 7 din 7, rezultate de la 151 la 158 din 158
Titlu Sort descending Domeniu profesional Țară Oraș Locație
Resetare
Branch Finance Associate-Puerto Princesa
Branch Finance Associate-Puerto Princesa Accounting & Finance Philippines Puerto Princesa, Philippines
Accounting & Finance Philippines Puerto Princesa, Philippines Puerto Princesa, Philippines, PH, 00000
Branch Finance Associate-Butuan
Branch Finance Associate-Butuan Accounting & Finance Philippines BUTUAN
Accounting & Finance Philippines BUTUAN BUTUAN, PH, 00000
Branch Finance Associate - Fixed Term (DSO Dumaguete)
Branch Finance Associate - Fixed Term (DSO Dumaguete) Accounting & Finance Philippines Dumaguete
Accounting & Finance Philippines Dumaguete Dumaguete, PH, 00000
Area Sales Manager (East GMA)
Area Sales Manager (East GMA) Sales Philippines MARIKINA / TAYTAY
Sales Philippines MARIKINA / TAYTAY MARIKINA / TAYTAY, PH, 00000
Accounting and Reporting Specialist (Temp)
Accounting and Reporting Specialist (Temp) Accounting & Finance Philippines Manila
Accounting & Finance Philippines Manila Manila, PH, 00000
Accounting and Reporting Specialist
Accounting and Reporting Specialist Accounting & Finance Philippines Taguig City
Accounting & Finance Philippines Taguig City Taguig City, PH, 00000
Accounting & Reporting Specialist - Mandarin (Temp)
Accounting & Reporting Specialist - Mandarin (Temp) Accounting & Finance Philippines Manila
Accounting & Finance Philippines Manila Manila, PH, 00000
Accounting & Reporting Cluster Specialist
Accounting & Reporting Cluster Specialist Accounting & Finance Philippines Taguig
Accounting & Finance Philippines Taguig Taguig, PH, 1634

Not found what you are looking for? Join our community and tell us a bit about yourself, and we'll keep you informed about upcoming events and opportunities that match your interests.